13.06.2009, ora 07:30 dimineaţa, cu o mică întârziere, am pornit toţi trei (eu, IMG_1616Silviu văru’ IMG_1618şi Imre, colegul lui) IMG_1621într-o aventură palpitantă. Chiar dacă în zilele anterioare plouase destul de consistent, cerul dimineţii de azi era de un albastru pur, pe care doar privindu-l simţeai pofta de viaţă din tine…

DSC05396Traseul era din Câmpu Cetăţii, prin pădure pe un drum forestier până la nu ştiu ce vârf, apoi coborârea spre Sovata şi întoarcerea la maşină, cu condiţia ca vremea să ne permită. Dar, fiind o zi de 13, după aproximativ 17 km prin pădure, distanţă în care e inclusă şi rătăcirea drumului, distanţa parcursă în derivă şi revenirea la drumul forestier cel bun, vremea s-a stricat şi ne-a ajuns o ploaie din urmă, astfel plini de noroi, drumul devenind impracticabil, am fost nevoiţi să cedăm…DSC05404

DSC05406

Între timp, după consumarea câte unui păstrăv delicios, vremea ne-a surâs din nou şi am luat decizia de a porni spre casă pe biciclete. Din păcate pentru Imre, acesta a fost nevoit să-şi aducă maşina acasă şi un ne-a putut însoţi.DSC05409

Şi aşa am început noi pedalarea, vreme însorită cu un uşor vânt frontal sau lateral numai bună de pedalat, şi dă-i şi dă-i… dealul de la Dămieni care parcă nu se mai termina, urcuşuri, coborâri, dintre care una de 3 km pe care mi-am bătut recordul de viteză (52,4 km/h); drumul extrem de liber, până la Ernei, astfel încât uneori ne întrebam ce se întâmplă de nu mai vin maşini după noi… Apoi, ajunşi în Sângeorgiu de Mureş, băieţii de la Mississippi am fost foarte de treabă şi ne-au spălat bicicletele cu un jet, după care am încheiat ziua cu o plimbare prin Weekend.IMG_1623

Detalii tehnice: distanţa totală pe zi: 60 km, viteza maximă: 52,4 km/h, timp total: 4 ore 25 minute, cu tot cu pauzele lungi şi dese…, de sandwichuri, etc.

Ciudat e că a doua zi nu am resimţit febra musculară pe care o aşteptam, doar a oboseală normală la nivelul picioarelor. A fost o experienţă deosebită pe care aştept cu nerăbdare s-o retrăiesc!

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  1. silviu says:

    In 06.07.2009 am reusit sa facem traseul…..vremea a tinut cu noi (cu toate k era f cald). E traseu fain…..coborari meseriase…..o urcare de 4 km pe langa bicla….traseu greu da fain

  2. bya says:

    …eu am ramas la traseul prin cheile nerei, pe jos, 30 de km…la fel de solicitant, la fel de greu, extrem de frumos, si nici nu ne-a prins ploaia!
    dar…succesuri! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>