Arequipa – Peru

El Ciudad Blanca

Supranumit și Orașul Alb, Arequipa are o lumină aparte, o energie pozitivă, un aer ce binedispune. Al doilea oraș ca mărime după Lima, reprezintă capitala sudică a Perului, unul dintre cele mai frumoase orașe din țară, valoros din punct de vedere istoric, cultural și arhitectural.

Denumirea de ”El Ciudad Blanca” a primit-o datorită clădirilor din rocă vulcanică albă, construite în stilul baroc. Roca, o importantă avuție locală, provine de la cei trei vulcani gardieni ai orașului Cel mai impunător, ”El Misti” veghează orașul îndeaproape. Cu forma sa conică și vârful acoperit de zăpadă e nelipsit din majoritatea vederilor. De el se leagă, după una dintre legende, numele orașului ”Arequipa”. În limba aymara ”ari” înseamnă -vârf- și ”quipa” înseamnă -stând după-. În traducere aproximativă: Orașul din spatele vârfului El Misti. O altă legendă spune că al patrulea rege incaș, Mayta Capac, călătorind prin zonă a fost încântat de ea. A ordonat convoiului să oprească spunând ”Arequipay”, care înseamnă: -Da, stăm-.

De pe podul Bolognesi, situat pe strada cu același nume, se văd frumos El Misti – 5.822 m (dreapta) și Chachani – 6.075 (stânga).

El Misti la apus

El Misti

Arhitectural, Arequipa e o îmbinare plăcută a stilului colonial și cel peruan. Deși a fost ținta numeroaselor dezastre naturale: distrus de o erupție vulcanică în anul 1600, lovit de cutremure în anii 1687, 1868,1958, 1960 și cel mai recent în 2001, multe dintre clădirile istorice au rămas în picioare. Pe străduțe înguste, în curțile interioare și prin majoritatea coridoarelor sunt restaurante ori terase, magazine de artizanat, agenții de turism și galerii de artă. Albul clădirilor capătă prin ele culoare și viață.

Centrul orașului și impunătoarea biserică ”La Catedral” fac parte din patrimoniul Unesco. Construită în 1656, catedrala a ars în întregime în anul 1844, a fost reconstruită dar pusă la pământ de cutremur în anul 1868, iar în 2001 unul dintre turnurile sale a căzut ca urmare a mișcărilor seismice. E singura catedrală din Peru care are dimensiunea egală cu latura pieței centrale. Treptele din fața porții sunt mereu pline de oameni ce stau la taifas, la poze, ori își dau întâlnire cu prietenii, cum am făcut noi, la ceas de seară.

Cap de afiș printre atracțiile orașului e mănăstirea Santa Catalina, care e un fel de oraș în oraș, cu ziduri de mărginire înalte, construcții pline de culoare, străduțe proprii și grădini. Reprezintă unul dintre cele mai fascinante edificii religioase din Peru. Ocupă o suprafață de 20.000 de metri pătrați și a fost construită în anul 1579 de către o văduvă bogată pe nume Maria de Guzman. Biletul de intrare costă 40 de soli; include și-o hartă cu detalii și traseul ce te poartă prin toate colțurile mănăstirii. Programul este de la 8 am la 5 pm. Făcut în tihnă, turul poate să dureze mai bine de trei – patru ore.

Măicuțele erau renumite pentru produsele de patiserie pe care le pregăteau în interiorul zidurilor. Le vindeau orășenilor, sau mai bine zis le schimbau pentru alte bunuri. Mănăstirea a funcționat până în anul 1960 când cutremurul a distrus mare parte din ea. A fost restaurată și deschisă publicului în anul 1970. Catul de sus nu mai există deși numeroase scări s-au păstrat.

Un alt lucru cu care se mândrește Arequipa, pe lângă arhitectură, izul colonial și împrejurimile bogate în atracții, este gastronomia. Rocoto relleno e una dintre cele mai populare specialități, – ardei umpluți cu carne și amestecuri de condimente picante – , iar ca desert queso helado, – o înghețată delicioasă, cu o aromă unică; un fel de gustul copilăriei cu încă ceva în plus – .

Cel mai ușor și cel mai rapid mijloc de transport cu care s-ajungi în Arequipa e avionul. Dar și cel mai scump. Varianta mai ieftină e autocarul, însă drumul durează doisprezece ore din Lima, din Cusco de asemenea, cam șase ore din Puno și vreo zece din Nasca. Cursele de noapte sunt cele mai populare, ieftine, sigure și confortabile. Dar oricât de confortabile ar fi scaunele-fotolii (mai încăpătoare și mai comode decât cele din avion), oricâte grade s-ar lăsa pe spate și orice filme ar rula în ecranele din spătare, după câteva ore devii nerăbdător. Aștepți să cobori, să-ți dezmorțești membrele și să inspiri aer proaspăt, curat. Mai ales când dincolo de fereastră se întinde un oraș ce te îndeamnă la plimbare.

Autogara (bus terminal) e situată la aproximativ 20 de minute de centrul orașului. Transportul local, așa zisele ”combi”, un fel de dube mai mici, sunt lipsite de program fix, n-au număr sau rute afișate. La cât sunt de pline de călători și de îngrămădite, sunt șanse mari să nu încapi în ele cu tot cu bagaje. Taxiul până în zona centrală costă în jur de 8 soli, iar în zona autogării se găsesc numeroase mașini ce-și așteaptă clienții.

Am prins un trafic infernal spre oraș. După mai mult de zece ore petrecute în autocar, o jumătate de oră în taxi ni s-a părut o eternitate. Am coborât în apropierea Plaza de Armas, mergând pe jos până la hostel. Ne-am cazat la Home Sweet Home, cu 18$ pe noapte. Au camere acceptabile, cam întunecoase și îngrămădite, o curte interioară răcoroasă și terasă pe acoperiș.

Provincia Arequipa (același nume ca și orașul) reprezintă un paradis pentru amatorii de drumeții. Canionul Cotahuasi, cel mai adânc canion din lume, și Colca Canyon, al doilea cel mai adânc, sunt la câteva ore distanță de oraș. El Misti și Chachani, vulcanii de la poartă, așteaptă să fie cuceriți. Chachani e considerat unul dintre cele mai ușor accesibile vârfuri dintre cele care depășesc înălțimea de șase mii de metri. Urcarea se poate face chiar și în câteva ore. Turul de o zi include drumul cu mașina (4X4) până la 5400 de metri și de acolo ascensiune până la 6075, iar turul de două zile – urcare pe roți până la 4950, drumeție până la 5200, campare peste noapte și ascensiune a doua zi până în vârf. Indiferent de timpul alocat expediției, urcarea nu se poate face fără un ghid specializat sau doi, în funcție de mărimea grupului. Prețurile pornesc de la 200-250 de soli de persoană urcarea de două zile.

Pentru urcarea pe El Misti sunt mai multe rute, toate necesitând cel puțin două zile.

Orașul se află la peste 2.000 de metri altitudine (2.335 m) și se bucură de mai mult de 300 de zile însorite pe an. E cald din zori și până-n seară, iar când vine vorba de servit masa, pe o vreme senină și plăcută, terasele sunt la mare căutare. Și la acest capitol, Arequipa e bogată. Tipika e una dintre cele populare în rândul localnicilor. Am găsit recomandarea terasei pe internet. Situată într-o margine a centrului, o zonă cam dubioasă cu străduțe înguste și pustii, la un moment dat eram îndoielnici că o vom găsi, ori că există. Dintr-o dată am descoperit pe acoperișul unei case un semn imens ”cât China” care ne îndruma spre Tipika. Ascuns vederii după un gard de ciment, localul are o curte interioară imensă, un fel de terasă deschisă pe două etaje, spațiu interior și loc de joacă pentru copii. Ne-am simțit de parcă am fi aterizat în mijlocul unui ospăț; mesele erau pline, oamenii gălăgioși, râsete, muzică, atmosferă de sărbătoare. Mâncarea bună, porții zdravene iar prețurile acceptabile (30-40 de soli felul principal).

Dar cu siguranță cel mai fain loc în care-am mâncat în Arequipa e Dobre’s, o pizzerie deținută de câțiva români excepționali, oameni de bună calitate. E situată aproape de zona centrală și a fost descoperită întâmplător de prietenii noștri. Plimbându-se pe stradă au văzut steagul românesc la intrare; și că-n spatele tejghelei, pe panoul cu felurile de mâncare, era scris un mare ”Bine ați venit”.

Nicăieri n-am avut parte de ospitalitate mai mare. Mâncare, băutură, povești interminabile, râsete și multă voie bună, o celebrare frumoasă a unui ”întâi mai muncitoresc” de care noi, în vacanță fiind, uitasem. De la proprietari, stabiliți în Peru de câțiva ani buni, am aflat lucruri interesante despre peruani, printre care că punctualitatea nu este punctul lor forte, că sunt relaxați în muncă și-n viața de zi cu zi. Nu-i copleșește grija zilei de mâine, își lasă casele nefinisate pentru că nu plătesc impozit pentru clădirea aflată în stadiul de construcție, mașinile sunt foarte scumpe iar mineritul este una dintre cele mai profitabile meserii, cu prime consistente și salarii destul de mari.