Categories: Nonclasificat

Scrisoarea lui Gabi Balint catre Gigi becali!

“Unui om fără viitor la Steaua,

După 9 ani petrecuţi cu rezultate remarcabile la Steaua, am avut “nesăbuinţa” să-mi exprim părerea asupra modului în care conduci acest club. Am făcut-o din următoarele considerente:

1. Imaginea Stelei, cel mai popular şi galonat club din România, a avut şi continuă să aibă de suferit

2. Capacitatea ta managerială este îndoielnică: viziune zero, strategie zero

3. Relaţia ta cu toată suflarea stelistă este una dictatorială, arătând tuturor un dispreţ evident

4. Ai jignit şi umilit suporterii, fostele glorii, jucătorii şi antrenorii pe care i-ai condus de când ai preluat echipa

5. Ai reuşit să alungi din club toţi oamenii de valoare, cu personalitate, care au îndrăznit să te contrazică

Ţinând cont de aceste argumente, îmi menţin părerea că Steaua nu are niciun viitor alături de tine, cum nici tu nu mai ai viitor alături de Steaua.

Evident că mi-ai taxat îndrăzneala printr-un stil suburban, caracteristic ţie, făcând aluzie la orientarea mea sexuală. Sunt nevoit să te dezamagesc: în decursul vieţii mele nu m-am simţit atras decât de femei. Un bun creştin ar trebui să ia în considerare urmările negative pe care afirmaţiile tale total nefondate le pot avea asupra familiei mele, în mod deosebit asupra copilului meu. Eu te-am privit cu compasiune în momentele încătuşării tale gândindu-mă la mama, soţia şi fetele tale…”

Să te ajute Dumnezeu!

Gabi Balint, un om cu trecut la Steaua:

5 titluri de campion şi 3 Cupe ale României

Câştigător al Cupei Campionilor şi a Supercupei Europei

Golgheter al Romaniei în ediţia 1989-90

265 de meciuri jucate şi 69 de goluri marcate

Sursa: www.prosport.ro

Şi are dreptate la toate capitolele!!! Bravo Balint, e bine ca cineva să ia atitudine!

becali pleacă din Ghencea!

Spread the love
Liviu

View Comments

Share
Published by
Liviu

Recent Posts

Mr. Robot’s speech about religion

"Is that what God does? He helps? Tell me, why didn't God help my innocent…

4 years ago

Tokyo

Tokyo, un oraș pierdut în timp pe de-o parte, futurist pe de alta, locul care…

4 years ago

Planificarea unei călătorii

Deși research-ul, informarea, e consumatoare de energie si timp, satisfacția pe care ți-o dă o…

4 years ago

Noi contra voastră – citate

”Cel mai rău lucru când vine vorba despre alții e că suntem dependenți de voi.…

5 years ago

Spectacolul naturii – aurora boreala

Islanda, 18 Octombrie 2018 https://youtu.be/Z81K56RYeGc Cu un indice kp mic, 3, și maxim 15% șanse…

6 years ago

Valea Sacră

Despre împrejurimile Cusco-ului se spune că reprezintă paradisul amatorilor de drumeții. Păduri tropicale, piscuri înalte,…

6 years ago