Despre frumusețea neștiută a Laosului

IMG_9686-1

Despre frumusețea neștiută a Laosului

Învăluită-n mister, modestă din punct de vedere turistic, înfundată-n anonim de mai cunoscutele și atrăgătoarele sale vecine: Tailanda, Myanmar, China, Vietnam și Cambogia, Laosul reprezintă prin simplitatea sa o nestemată, un diamant neșlefuit, un colț de lume sărac, plin de bogății. E una dintre cele mai autentice și seducătoare țări vizitate, iar despre locuitorii ei pe drept se spune că e aproape imposibil să găsești oameni mai relaxați ca laoțienii. Francezii au lăsat în urma lor pe lângă valori arhitecturale și gastronomice, o vorbă care zice:” Vietnamezii plantează orezul, cambodgienii îl îngrijesc, iar laoțienii îl ascultă cum crește”

Cum majoritatea lucrurilor există prin comparație, pornind dintr-un New York ce nu necesită descriere în ceea ce privește agitația care-l caracterizează, poposind într-o Cambogie plină de contrast și zumzet, și încheindu-ne escapada într-un Shanghai bogat și nestăpânit, Laosul a reprezentat pentru noi o oază de liniște și pace.

Vientiane – prima noastră oprire – capitala Laosului.

Am aterizat în Vientiane în după-masa zilei de trei martie… (continuarea aici).IMG_7975-1

Huay Xai și Gibbon Experience

Fără nici un dubiu Gibbon Experience a fost cea mai impresionantă aventură din Laos… (vezi aici)IMG_8382-1

Pakbeng și drumul spre Luang Prabang

Călătoria pe râu e foarte populară în Laos și una dintre cele mai cunoscute… (continuare aici).Mekong river

Luang Prabang

Luang Prabang reprezintă un montaj liric de peisaje și o îmbinare arhitecturală… (mai mult)IMG_9681-1

Cu părere de rău ne-am luat adio de la oameni, de la locuri și mai ales de la atmosfera plină de calm și relaxare, specifică Laosului. Ca și turist în Laos, cel mai probabil vei fi dezamăgit, dar ca și drumeț, ca și călător e o tară ce te va umple de bucurie, liniște și cunoaștere.

 

Facts

  • Cea mai bombardată țară din istorie. Timp de 9 ani între 1964 – 1973 Statele Unite ale Americii au aruncat între 250 – 260 de milioane de bombe. 18 – 52 de avioane eliberau bombe pe teritorul Laosului la fiecare 8 minute, 24 de ore pe zi, timp de 9 ani de zile.
  • În 1949 Laosul devine stat autonom în cadrul Uniunii Franceze iar în 1953 devine stat independent. De la începuturile sale ca stat independent Laosul se confruntă cu un război civil între puterea monarhică susținută de Franța și SUA și comuniști, susținuți de statele comuniste, război ce se va încheia în 1975 cu abolirea monarhiei și victoria trupelor comuniste.
  • E necesară viza, care se poate obține pe aeroport la intrarea în țară. Moneda națională e Kip-ul laoțian. (1$=7500K)
  • Pi Mai – anul nou laoțian e cea mai importantă sărbătoare în Laos. Casele sunt curățate, haine noi îmbrăcate și imaginile cu Buddha sunt lustrate. Durează trei zile 13, 14, 15 Aprilie, au loc festivități stradale și majoritatea magazinelor și restaurantelor sunt închise.
  • 70% din populație au vârsta sub 30 de ani.
  • Laos cunoscută cândva ca ținutul cu un milion de elefanți, găzduiește azi mai puțin de o mie, din care 800 aflați în libertate (deși nu există o statistică ce poate confirma datele)
  • Majoritatea bărbaților din Laos devin călugări cel puțin o dată în viață, de obicei după terminarea școlii primare până când se lansează în carieră sau se căsătoresc. Există și femei călugăr, mult mai puține în comparație cu bărbații ( noi nu am văzut vreuna) ce locuiesc în temple, poartă robe albe și au capul ras.
  • Minimul de zile pe care trebuie să-l petreci în călugărie e de 7 – 15 zile
  • Cele cinci concepții budiste principale sunt: 1. Sa nu ucizi oameni sau animale; 2. Să nu furi sau să comiți acte de corupție; 3. Să nu comiți adulter; 4. Să nu minți; 5. Să nu consumi droguri sau alcool.
  • despre laoțieni se zice că nu zâmbesc fiindcă sunt fericiți, zâmbesc fiindcă sunt împăcați. Stresul și temerile pentru viitor nu-i caracterizează, considerând că lucrurile sunt așa cum trebuie să fie iar tu ești acolo unde trebuie să fi. Pentru mulți această gândire e sinonimă cu lipsa de ambiție, dar e de fapt o ambiție ce bate spre ținte diferite, nu spre bunăstare materială, nici spre un viitor ”sigur” ci spre înălțare spirituală. Această perspectivă asupra vieții își are rădăcinile în credința budistă a reîncarnării. Viața e acceptată așa cum e, cu bune și cu rele, fiind considerată un flux continuu de renașteri. Dacă lucrurile nu sunt bune în prezent, poate vor fi mai târziu, sau poate în următoarea viață.
  • Sabaidee – e un salut universal – Bună ziua, Rămâi cu bine, Fii sănătos, Bine ai venit.
  • Korp jai – Muțumesc
  • Negociatul prețului e ceva comun în sud-estul Asiei, cel din Laos desfășurându-se după cum le e firea, prietenos și cu calm. Nu vei întâlni oameni agasanți sau care să se milogească, din contră, turiștii abordează mai degrabă acest subterfugiu. Cu unii vânzători negociatul e chiar amuzant. Din moment ce Laosul e o țară extrem de săracă, și unica sursă de venit a multora este comerțul stradal, păstrarea unor limite decente în negocierea prețului ar fi un lucru indicat.
  • Închisoarea din Laos nu asigură mâncare celor care comit fapte. Prietenii sau rudele îți pot aduce de mâncare dacă sunt îngăduitori față de tine și nu-i lasă inima să mori de foame.
  • Toate magazinele, restaurantele și barurile se închid în jurul orei 11 noaptea sau mai devreme. E lege dată de guvern. Permite oamenilor să se culce devreme și să se trezească în zori pentru a oferi pomană călugărilor.
  • când intri într-un templu, muzeu, casă, terasă, sau chiar și magazin deschis într-o casă personală, trebuie să te descalți
  • Mâncarea e servită mereu la mijlocul mesei, iar laoțienii împart fiecare fel de mâncare. E nepoliticos din punctul lor de vedere ca un fel de mâncare să fie pus în fața unei singure persoane.
  • Atingerea capului sau chiar luarea unui lucru peste capul unei persoane (ex o carte de pe raft) e considerată ofensatoare.
  • Familiile sunt unite și numeroase, la sate numărul mediu de copii într-o familie e 7.
  • Dacă o femeie e mai tânără ca tine dar soțul ei e mai în vârstă, te vei adresa ei cu apelativul de soră mai mare.
  • Orele prelungite ale pauzei de masă sau chiar o moțăială în timpul programului de muncă sunt un lucru normal, comun.
  • ”Bor ben nyăng” – ”nici o problemă” poate fi considerat moto-ul lor național
  • ”Bogatul n-ajunge la închisoare, săracul n-ajunge la spital.” – proverb laoțian
  • ”Îngrijorările nu înlătură problemele din ziua de mâine dar înlătură puterea zilei de azi.”
  • ”Toate se schimbă, nimic nu e real. Suntem cu toții capabili de schimbare. Nu doar că suntem capabili de schimbare – schimbarea e ceva inevitabil.”
  • ”Oriunde te duci, acolo ești.”
  • ”Nu fi fericit când lucrurile merg după voia ta, nici nefericit atunci când nu o fac.”
  • ”Tindem să căutăm fericirea, când de fapt fericirea este o alegere.”
  • ”Oriunde te duci, du-te cu toată inima.”

A.I. 

Spread the love