Slow boat pe Mekong

Pakbeng și drumul spre Luang Prabang

Călătoria pe Mekong e foarte populară în Laos și una dintre cele mai cunoscute rute e cea dintre Huay Xai și Luang Prabang, cu oprire peste noapte în Pakbeng. Cele două zile petrecute în barca înceată (slow boat) au fost plictisitoare în majoritatea timpului, amuzante uneori, somnoroase și pe alocuri inedite. Afară de albiile populate de pescari, copii la joacă sau femei cu ligheane mari cernând nisipul în căutarea aurului, cu greu îți atrăgea atenția ceva. Poate doar stâncile pe care vedeai țopăind capre sălbatice ori cirezile plictisite de bovine mergând pe mal. Peisajul e același de la plecare la sosire, simpatic, tăcut, plat și neschimbat.

Ne-am rezervat locuri la slow boat din Huay Xai, unde toată lumea vinde bilete la aproximativ același preț de 240.000 de kip sau 30 de dolari de persoană. Barca pleacă între orele 11 și 12, dar prezența-n port e obligatorie la ora 9. Îmbarcarea durează o jumătate de oră și restul timpului stai degeaba în barcă, de parcă n-ar fi de ajuns cele două zile pe care urma să le petrecem pe ea. Ni s-au dat bilete cu loc și din nefericire erau în spate de tot, aproape de camera motoarelor. Zgomotul a fost greu de îndurat, barca înainta chinuitor de încet și după ce-am ajuns în Pak Beng eram hotărâți să găsim o altă modalitate prin care să ajungem în Luang Prabang. Opțiunile noastre erau limitate, aveam una singură de fapt, și anume speed boat-ul, despre care citisem că e periculos să navighezi pe Mekong  mai ales în sezonul uscat când nivelul apei e scăzut și riscul de accidente ridicat. Cu toate astea, eram deciși să ne luăm bilet. În Pak Beng am ajuns prea târziu ca să mai găsim deschis oficiul de tichete și spre deosebire de Huay Xai, aici biletele se vindeau doar la agenție. Rămânea să ne interesăm a doua zi de dimineață.

Pak Beng-ul, ca oraș, ni s-a părut posac. Cel mai probabil că dispoziția noastră, nu foarte strălucită, a contribuit într-o oarecare măsură la imaginea pe care ne-am făcut-o despre el, dar n-a fost de ajutor nici goana nebună în care ne-am antrenat spre a găsi un loc de cazare, prețurile umflate ale mâncării și ale camerelor, precum și condițiile mizere oferite. Odaia în care am dormit peste noapte, din orice perspectivă încercai să o privești nu reușea să-ți pară atrăgătoare; nici decentă măcar. Pat de lemn, pereți scorojiți, robinetul de la chiuvetă abia picura, la duș era doar apă fierbinte, bună să-ți faci un ceai  dar nicidecum suportabilă pentru îmbăiat iar apa din rezervorul de toaletă se prăvălea trei sfert peste picioarele tale și doar un sfert în vas. Am făcut haz de necaz și după această experiență am apreciat mai bine celelalte locuri în care ne-am instalat temporar. În zori, după ce-am gustat o cafea bună și o brioșă seacă, ne-am dus la agenția de bilete. Bărcile rapide nu plecau fără cel puțin opt oameni la bord și în afară de noi doi nu mai era nici un doritor. Drumul spre Luang Prabang avea să continue în același ritm dar, din fericire, în condiții mai bune. Am fost îmbarcați pe o altă barcă, fără locuri rezervate, și-am reușit să prindem scaune cam pe la mijlocul ei. Deși mergeam în aval înaintam chinuitor de încet și cu toate peisajele frumoase, atmosfera animată de la bord, și alte mărunte avantaje ale unei astfel de experiențe, e de ajuns să o faci o dată-n viață.