Canon del Colca

Canon del Colca, pe numele lui adevărat, sau Colca Canyon este al doilea cel mai adânc canion din lume!

Primul cuvânt care-mi vine în minte când scriu Colca Canyon e ”fluturi”. Mulți fluturi, galbeni și verzui umplând potecile abrupte ale canionului. Asta fiindcă nicăieri n-am mai văzut atâția fluturi la un loc. Și-am fost cândva și la o expoziție de fluturi vii…

I-am găsit doar pe o parte a canionului, nu foarte adânc în vale, ne-au însoțit o bună bucată de drum. Majoritatea erau galbeni, diferite nuanțe de galben, unii băteau spre verde neon, alții erau un galben pal aproape spre alb, iar cei mai mulți un galben ca lămâia. Apropo de galben – e culoarea care o poartă peruanii spre noroc, de anul nou (cum la noi se zice că e bine să ai ceva roșu pe tine când treci anul, bani în buzunar ori 12 feluri de mâncare pe masă, ei au aceleași obiceiuri doar că în loc de roșu poartă galben, în loc de bani în buzunar, în prima zi din an cară cu ei o geantă goală, un troller – pentru un an plin de călătorii (obicei predominant în Lima) și mănâncă la masa de ajun 12 boabe de struguri pentru fiecare lună din an).

De Colca aș putea vorbi pagini întregi și tot n-aș reuși să pun în cuvinte măreția acestui loc. Aș epuiza toate metaforele de care dispun și-ar mai rămâne atâtea de spus…

 

Mergând în Arequipa și ratând Colca Canyon e ca și cum ai merge în Cusco și ai rata Machu Picchu. Faimos pentru Cruz del Condor, locul unde își are cuibul o familie numeroasă de condori andini (condorul andin e cea mai mare pasăre zburătoare), majoritatea agențiilor turistice oferă tururi de o zi, două sau trei, organizate în funcție de activități.

Un tur de o zi până la Cruz del Condor cu oprire la Chivay, scurtă drumeție și prânzul inclus costă în jur de 60$. Turul de două zile până în Cabanaconde, care e la 12,5 km mai departe de Chaq”la – cum e numită de localnici zona de observație a condorilor; drumeție și înnoptarea în Sangalle, oaza de la baza canionului, pornește de la 100$. Cele două sunt printre cele mai populare expediții în Colca.

Fiind situat la mai bine de 200km depărtare de Arequipa, cu drum de acces dificil în unele porțiuni, mulți sunt tentați să spună că e preferabil să iei un tur pentru Canon del Colca, dar cu puțin curaj poți organiza drumeția de unul singur.

Ziua 1

  • Autobuz local din autogara (bus terminal) Arequipa spre Cabanaconde. Prima cursă pleacă la 7-8 dimineața, următoarea în jur de ora 11 și ultima la ora 14. Cel mai indicat ar fi autobuzul de dimineața devreme pentru că drumul durează 6-7 ore (deși ei spun 5). Noi l-am luat pe cel de 11 pentru că am ajuns în Arequipa abia la 8:30. Două dintre cele mai cunoscute firme sunt Andalucia și Reyna. Prețul biletului a fost 17 soli, la care se adaugă 3 soli taxa de autogară (taxă pe care am regăsit-o dealtfel prin toate autogările lor).
  • Drumul e lung spre foarte lung. Sau cel puțin așa ni s-a părut nouă. Părea că vom merge la nesfârșit. Până în Chivay au fost câteva porțiuni frumoase, pajiști verzi și turme de lama, dar mai multă pustietate, dealuri sterpe și întinderi plicticoase. Însă din Chivay până-n Cabanaconde peisajul a fost magnific. Stăteam cu fața lipită ce geam și oftam a încântare. Pont: din Arequipa să călătoriți pe partea dreaptă a autobuzului!

  • Din Chivay și până în Cabanaconde sunt 56 de km, pe care i-am străbătut oprind la fiecare 5 km. Oamenii stăteau adunați la marginea drumului, făcând semn cu mâna autobuzului să oprească. Majoritatea erau săteni ce se întorceau de la munca câmpului, câțiva copii venind de la școală și femei cu straițe mari în spinare. Zâmbitori cu toții și curioși de cei 6 turiști din autobuz.

  • Cazare în Cabanaconde, unde majoritatea caselor mai acătării au camere de oaspeți. Pe lângă Plaza de Armas și pe drumurile principale (vreo 2 la număr) se găsesc destule hoteluri și restaurante. Ne-am cazat la Guesthouse Arum (17$). Basic: camere (peste tot) cu becuri electrice care mai mult aruncă o umbră gri prin încăpere decât să o lumineze.
  • De la hotel sau de la biroul de informații turistice (Plaza de Armas) ne-am interesat de traseu, am răsfoit câteva hărți și am citit diverse rute. Venirăm setați pentru El Clasico și ne-am ținut de plan.
  • El Clasico Trek: Cabanaconde – San Juan de Chuccho – Tapay – Malata – Sangale – Cabanaconde.

  • În Cabanaconde nu prea sunt activități de făcut (are dimensiunea unei comune sau a unui sat mai zdravăn) Poți să stai la taifas cu vreun localnic ori cu alți turiști (și aceia destui de puțini), să te plimbi pe uliță și să te bucuri de o masă prelungită și de câteva pisco sour. Am mâncat la Hotel Kuntur Wassi, destul de recomandat pe tripadvisor. Nimic spectaculos. Pisco sour din partea casei, ca mai peste tot.

Ziua 2

  • Trezirea dis de dimineață – mic dejun la ora 6 (un ou prăjit, două chifle și ceai cald)
  • Startul drumeției. Pentru Colca Canyon trebuie achitat un “boleto turistico” – care permite intrarea în parcul național. Poate fi cumpărat din Chivay sau din Cabanaconde, noi n-am găsit pe nimeni de la cine să-l cumpărăm dar ne-au găsit ei pe noi la întoarcere. N-am plătit penalizări sau altele în genul, doar biletul de 70 soli de persoană. (a fost ceva de genul: intrarea e pe gratis, ieșirea-i pe bani)
  • Din Cabanaconde, am ținut drumul principal, asfaltat, care merge către Chivay câteva sute de metri. Am ajuns la kilometrul zero unde începea drumeția propriu zisă.

  • Prima parte a traseului e doar coborâre; o coborâre care solicită genunchii și vârfurile degetelor de la picioare. Cum aveam timp berechet, am mers fără grabă, făcând poze, pândind condorii care planau sus deasupra stâncilor. Niciunul n-a zburat mai adânc în canion. Ne-am bucurat de liniște, de peisaj și de fluturi, bineînțeles.

  • Până la râu drumul e unul singur, lat, cu neputință să fie ratat. După ce-am trecut podul peste apă am urcat spre sate și dintr-o dată cărarea principală s-a transformat în ulițe și poteci, în drumuri ce duceau spre casele oamenilor, peste tot și nicăieri. Nu mai exista drum marcat, fiecare cărare se ramifica în altele cinci. De trei ori ne-am rătăcit, punând la socoteală faptul că de două ori ne-au tăiat câinii calea (mare noroc am avut cu bețele de trekking!) Ne-am întâlnit cu alți rătăciți pe drum iar pe alții i-am aflat în oază când am ajuns. Fiecare în parte o luase la un moment dat într-o direcție anapoda.
  • Am trecut de San Juan de Chuccho și pe lângă Tapay, urcând abrupt spre Malata.

  • La capătul urcării, sus pe creastă se găsește un magazin familial. Am băut un litru de Gatorade. 10 soli. Ne-am odihnit cam 20 de minute bune, timp în care s-au scuturat și câțiva nori.

  • Din Malata, drumul devine iar ușor de ținut. Vreo doi kilometri e drum întins, plăcut de plimbare, apoi începe coborârea spre Sangalle. O coborâre șerpuitoare și abruptă, cu porțiuni în care-ți vine să mergi cu spatele ca să mai relaxezi piciorul în bocanci.

  • Traversăm râul și după nici două minute suntem în oază.
  • Netul acesta e păgubos uneori. Pentru cazarea în Sangalle am verificat Booking-ul, care ne arăta o singură cameră, ultima rămasă. Ne-am tot gândit și răzgândit dar până la urmă am rezervat-o. Inutilă îngrijorarea noastră. Majoritatea caselor de oaspeți din oază și a cabanelor, nu au site, nici acces la internet. Camere, căbănuțe sau locuri de campare sunt destule. E ok de mers fără rezervare, și bineînțeles mai ieftin.
  • Majoritatea au piscină, curte mare, sunt răsfirate de ai impresia că ești singur în canion, oriunde ai fi cazat.

  • În Sangalle nu sunt locuitori permanenți, nici magazine ori altceva înafară de casele de oaspeți și restaurantele lor. Masa se servește la o anumită oră: de ex 7 seara și e un meniu fix, în gen: supă de legume, orez și alpaca. Cum eram înfometați am încercat să mâncăm mai devreme, dar în afară de fructe, nu aveau nimic altceva. Băuturi de tot felul, de la cocktailuri, bere și sucuri la apă și pisco; toate la supra preț. Sticla de apă care în Cabanaconde e 4 soli, în Sangalle costă 12. Am mâncat ce-aveam prin rucsac, o pungă mică de chipsuri și niște batoane de proteine. Pe când s-a făcut ora mesei eram sătui și cam somnoroși.

  • Condițiile de cazare sunt rudimentare. Un pat sub un acoperiș. Cabanele au baie comună, iar camerele mai acătării au baie proprie. Cu tot cu rezervare și cu toate c-am primit o cameră dintre cele bune, stând cocoțați în vârful patului și analizând odaia am observat că seamănă foarte tare cu un grajd. Bătea vântul prin el ca prin ciur, de se auzea fâșâit lugubru pe lângă fereastră și pe lângă căpriorii acoperișului (vedeam direct țiglele, n-aveam tavan) Pereții ondulați erau acoperiți cu un strat subțire de var iar lumina funcționa doar dacă pălmuiai întrerupătorul și doar dacă avea el chef, că dacă nu – nu mergea cu bătaia cum nu mergea nici cu vorba bună. În baie pe jos era pământ și doar apă rece la robinet. Cu toate astea n-am fost deranjați prea tare de condiții fiindcă majoritatea timpului l-am petrecut afară. Am rămas pe șezlonguri în fața piscinei până târziu, chiar și pe ploaie.

 

 

Ziua 3

  • Ne-am trezit la 4 dimineața, fără ceas. La 4 și douăzeci am început urcarea. Se vedeau câteva luminițe în șir, mergând pe cărare. Stele se vedeau clar și după ce-am urcat o vreme, câteva lumini aprinse pătau negrul din vale; becurile caselor de oaspeți. Încet, încet zorii au început să se întrevadă, lanternele din fruntea fiecăruia s-au stins și stelele s-au retras, lăsând loc unui cer albastru gri. Urcarea din Sangale spre Cabanaconde e în zigzag și foarte obositoare. Pe când crezi că mai e un hop și ești în vârf descoperi că vârful e de fapt doar o terasă și mai e un vârf mai sus și mai departe. Și tot așa, până începi să nu te mai încrezi în final nici când ajungi la el.
  • Ajunși pe creastă, am plătit biletul pentru Parc și însoțiți de-un câine prietenos și jucăuș am mai mers vreo doi kilometri până în Cabanaconde.
  • În Plaza de Armas erau parcate două autobuze. Am luat bilet la cel care urma să pornească primul (Andaluzia, 18 soli).
  • Autobuze sunt dimineața la 7, la ora 9, 11 și ultimul la ora 3.

Lucruri necesare:

  • Haine ușoare pentru drumeție, care se usucă repede. În Peru e indicat să asculți de vorba: ”Să te îmbraci ca o ceapă” – adică în mai multe straturi.
  • papuci confortabili, recomandat bocanci care să țină glezna, + șosete de lână
  • Îmbrăcăminte călduroasă pentru dormit
  • Haină sau pelerină de ploaie
  • O flanelă mai groasă sau o geacă.
  • ochelari și pălărie de soare
  • Lanterna de cap (musai!)
  • prosop
  • șlapi
  • costum de baie
  • bețe de Trekking
  • Kit medical rudimentar
  • hârtie igienică
  • cremă de protecție solară
  • apă (multă)
  • snacksuri
  • săpun. Cel solid e ușor de transportat sau săpun lichid pus într-un tub mic. Foliile uscate de săpun/șampon și detergent de haine sunt o porcărie. Am încercat unșpe mii de firme, toate sunt degeaba. Nu fac clăbuci de nicio culoare și simți așa că speli în van… se topesc dintr-o dată și folosești prea multe pentru o chestie minimă. Șervețele umede sunt bune de avut tot timpul dar nicidecum să le aruncați în tufe, ori să le faceți uitate prin natură!
  • O pungă pentru gunoaie e musai musai!

Dificultatea traseului.

  • Cabanaconde – Sangale: – mediu
  • Sangale – Cabanaconde: – dificil, urcare 1200 m

N-am chef de poză azi!

 

Taxi

 

Plaza de Armas într-un sătuc de pe traseu

A.I.

Pe aceeași temă (Peru); vezi și:

Titicaca – cel mai înalt lac navigabil

Arequipa – Peru

Nasca și misterioasele linii Nazca

Huacachina – oaza deșertului peruan

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •