Mi-e dor de copilărie, mi-e dor de mine cel ce-am fost! Mi-e dor de vremurile acelea fără griji, să ieşim afară-n parcare să ne jucăm, mi-e dor de vechii mei prieteni, tineri şi ei, copii, mi-e dor de voi toţi. Mi-e dor de parcarea plină de noi, de bucurie şi larmă, jocuri şi tinereţe, inocenţă… Unde mi-aţi dispărut toate? Dar poate că n-aţi dispărut, doar sunteţi undeva acolo-n sufletul meu, acolo departe-n inima mea…

   Ce n-aş da să mai fiu copil o dată! Chiar dacă în mine mai e câte-o urmă din copilul de odinioară, parcă vreau tot! Mereu îmi voi aminti cu plăcere de acele vremuri, anii 80-90, parcarea din spatele blocului.

   Ce multă dreptate-n vorba cântecului: “Main ton cœur, mais ton bon cœur, ne le tue pas, je t’en prie!” Nostalgie!

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    • livius44 says:

      Da, chiar şi de asta mi-e dor, doar că mereu fugeam mai repede şi nu prea mă prindeai. Asta când nu trebuia să-l batem pe Felix! :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>