A fost destul ca să răsară
După furtună blândul soare
Şi pustiitele ogoare
Cu mult mai mândre re-nviară.

Odată m-ai oprit în cale
Şi-o clipă de ajuns mi-a fost
Ca-n tremurul privirii tale
Să pot pricepe-al vieţii rost.

Şi-acum când mi-eşti aşa de-aproape
Când te privesc şi când te-ascult
De-ncearcă gândul să-mi dezgroape
Vreun dor din vremea de demult,

E doar acela că odată
Visam să fiu mai fericit
Şi astăzi visul s-a-mplinit,
Căci tu eşti fericirea toată.

Curierul literar, I, 4, 28 octombrie 1901

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>