“De aspră iarnă, albă-i toată firea…
Tu, primăvară, cam pe unde eşti?
Şi, tu, iubito, mai ştii ce-i iubirea? –
Căci nu-mi mai spui deloc că mă iubeşti.

De sticlă rece, parcă, mi-e obrazul
Şi sufletul – un bulgăre îngheţat…
Sub crivăţ şuierat mi-aplec grumazul,
Iar tu, iubito, cred că m-ai uitat.

Cu fulgi de gheaţă, trupu-mi biciuieşte,
Această iarnă – cu răceala sa…
Un gând întunecat mă împietreşte –
Că, poate, nu mai eşti iubita mea.

Mă înfăşoară iarna-n alba-i haină,
Cum înfăşoară giulgiul alb un mort…
Iubito, pentru mine, eşti o taină
Şi-o rană ce în inimă o tot port.

Cândva, mi-era destul, numai o clipă,
Să te gândesc – şi sufletu-mi lua foc
Şi c-o bătaie, scurtă, din aripă –
Spre tine, avântat, zbura pe loc.

Acum e aspru şi-nvelit în nea,
Iar pe sub nea, e-o pudră de cenuşă
Şi nu mai poate, deşi mult ar vrea,
La tine-n suflet să mai bată-n uşă.

Hei, albă iarnă, searbădă şi grea
Şi rece, cum mi-e sufletul acum,
Hai, du-te-acolo unde-i casa ta
Şi primăverii calde lasă-i drum.

Iar tu, iubito, poate că-n april,
La mine, surâzând, vei reveni
Şi, poate-n sufletu-mi, ușor, tiptil –
Te vei întoarce într-o-nsorită zi!”

Sursa: http://www.cenaclu.intelepciune.ro/autor/Boris_Ioachim/1299

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>