Am terminat azi o altă carte de citit, destul de tristă “Primarul din Casterbridge” de Thomas Hardy şi, în contrast total cu starea mea de spirit, căci sunt atât de fericit şi într-o “netulburată linişte”, m-a “fermecat” într-o oarecare măsură ultima frază, despre Elizabeth-Jane, o fată care nu a uitat niciodată de unde a plecat, acum că a ajuns acolo sus: “Dar puternica ei convingere că nici ea, nici vreo altă fiinţă omenească nu merita mai puţin decât i se dădea, nu o făcea să uite faptul că erau şi alţii care primeau mai puţin, deşi meritaseră mult mai mult. Şi fiind obligată să se considere printre cei norocoşi, nu înceta să se minuneze de continua intervenţie a neprevăzutului, mai ales când aceea care dobândise acum o asemenea netulburată linişte era tocmai fata a cărei tinereţe îi arătase că fericirea era doar un episod trecător în marea dramă a durerii.”

   Ei, ce părere aveţi, aştept să mi-o împărtăşiţi dacă vă place!

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>