Despre împrejurimile Cusco-ului se spune că reprezintă paradisul amatorilor de drumeții. Păduri tropicale, piscuri înalte, sate izolate, vechi cetăți incașe pline de legendă și mister se întind de-a lungul văii Urubamba.
Valea Urumabmba – al cărei nume vine de la râul Urbamba ce curge la poalele dealurilor sacre, e situată la aproximativ 15 kilometri nord de Cusco. Două dintre cele mai mari atracții ale sale sunt ruinele incașe Pisac și Ollantaytambo. Alături de ele, la fel de vizitate și nu mai puțin interesante, sunt parcelele de sare de la Salinas, exploatate încă din vremuri incașe, Moray cu amfiteatrele lui agricole și satul Chinchero, unde în vârf de deal se află o biserică albă, colonială, bogată în picturi ce îmbină straniu creștinismul și credința incașă.
Deși de obicei vizităm tot ce se poate pe cont propriu, Valea Sacră ni s-a părut complicat să o străbatem în lung și-n lat de unii singuri. Autobusele care mergeau în zonă erau nenumărate, dar multe dintre ruine sunt departe de ruta șoferilor sau de oraș. Am fi putut ajunge la ele luând taxiuri din fiecare localitate, depinzând prea mult de programul autobuzelor, de găsirea taxiurilor, negocierea prețurilor și altele în genul. Afară de asta, excursiile de o zi sau două în Urubamba Valley sunt foarte accesibile la preț. Pentru o excursie spre Pisac Ollantaytambo și Chinchero cu ghid și prânzul inclus, am plătit 35 de dolari. Și acesta nici măcar nu era cel mai mic preț. ”Dincolo era mai ieftin” :))
Am luat biletele la ora 6:30 dimineața pentru turul de la ora 8:30. Am plecat din Cusco pe la vreo 9:40 fiindcă, aflați în Peru, nu puteam circula decât după ”peruan time”.
PISAC
Deasupra orașului colonial Pisac se află ruinele unei cetăți incașe. Poziționat pe mai multe nivele a unei terase montane, rolul complexului Pisac rămâne necunoscut.
Terasele agricole, ruinele templelor din vârf, locuințele simple, alături de canalele de irigare, tunelul din stâncă și așezarea strategică fac părerile arheologilor și istoricilor să fie împărțite. Unii spun că Pisac era o așezare civilă sau un loc de vacanță a vreunui rege incaș, iar alții o consideră o fortăreață militară. Însă dacă ar fi fost un oraș sau așezare recreativă, de ce lipsește locuința regală a conducătorului? Iar dacă ar fi fost fortăreață, de ce incași ar fi ar fi săpat terasele agricole și de ce s-ar fi întins cu construcțiile în josul văii, slăbind protecția oferită de terenul abrupt și dificil? Lipsa mențiunilor spaniole despre Pisac îi adâncesc misterul.
Pe lângă construcțiile diverse a căror urmă se vede în susul dealului și a teraselor semicirculare foarte bine conservate, Pisac adăpostește cel mai mare cimitir incaș din Peru. În dealul de lângă ruine se observă numeroase găuri săpate adânc. Mai mult de 3500 de morminte, marea majoritate goale acum. Incașii credeau că omul se poate bucura de averile agonisite pe pământ și-n lumea cealaltă așa că nenumărate podoabe și bogății erau așezate alături de trupurile neînsuflețite. După ce spaniolii au aflat acest detaliu nu s-au dat înapoi de la prădarea cavourilor. Cu timpul au început să fie furate și corpurile fiindcă aveau o particularitate aparte. Erau mumificate în poziția fetusului. Metoda incașă de pregătire a morților, unică, prevedea ca cei rămași să-i pregătească pe cei plecați pentru nașterea într-o viață viitoare.
Turul a oprit apoi pentru zece minute la piața din Pisac, care e cea mai mare piață artizanală din regiune. Nici alergând nu reușeam să o străbatem în cele zece minute alocate, darămite în cercetare. De la Pisac am pornit spre Urubamba unde am servit prânzul. Din câte am priceput, erau două tipuri de bufete oferite turiștilor în funcție de prețul plătit.
OLLANTAYTAMBO
Dominat de două ruine masive, orașul cunoscut de localnici și vizitatori ca Ollanta, e un oraș tipic incaș, cu străzi înguste, canale pietruite de apă ce-l traversează, cu case rămase din perioada incașă și ziduri terasate ce urcă până în vârful dealului unde se găsește un fost centru ceremonial. Situat la mărginimea junglei e locul de unde pornește renumita rută incașă spre Machu Picchu. Nenumărate autobuse și microbuze îl traversează zilnic, fiind o locație extrem de aglomerată.
Ollantaytambo e locul unde conchistadorii au pierdut una dintre marile bătălii cu incașii. În 1536 Hernando Pizarro, fretele mai tânăr a lui Francisco Pizarro, n-a reușit să cucerească zidurile fortăreței în încercare de a-l captura pe Manco Inca, fiind obligat să se retragă împreună cu cei câțiva supraviețuitori rămași. Dar victoria incașilor a fost de scurtă durată. Comandantul spaniol s-a întors în Ollanta cu o armată de patru ori mai mare forțându-l pe Manco Inca să fugă în junglă spre Vilcabamba. Templul și centrul spiritual din vârf aflat în construcție la data cuceririi spaniole, n-au fost vreodată terminate.
Zidurile surpate ce se observă pe dealul din fața ruinelor principale se numesc Pinkulluna, și se poate ajunge la ele pornind din oraș într-o urcare de vreo două ore.
Nenumărate legende înconjoară Ollantaytambo, atât de multe și de variate încât sunt greu de ținut minte. Cu cât ai imaginația mai bogată, cu atât te poți bucura de ele mai tare. Cu sau fără ele, Ollantaytambo e impresionant.
În apropiere de Ollantaytambo, în drumul spre Chinchero am văzut cunoscutele capsule hotel, în care dormi pe marginea stâncii, suspendat într-o cameră de sticlă. – Skylodge Peru.
CHINCHERO
Chinchero – e locul unde am oprit spre seară, la apus de soare. Am vizitat o familie de meșteșugari unde am fost serviți cu ceai cald, binevenit pe răcoarea ce se lăsase. Ne-am bucurat de o reprezentație amuzantă a fetelor casei care ne-au arătat cum țes lâna de alpaca și cum o vopsesc natural.
Am urcat treptele spre biserica din vârf din curtea căreia se vedea frumos lumina roșie a asfințitului căzând peste sat.
Interiorul bisericii e pestriț, cu pereții pictați în culori vii, două altare de lemn sculptat urcând până-n tavan, și tablouri imense conturate în culori sumbre, creștinești. Pozele sunt interzise în interior, pentru conservarea picturilor.
La coborâre ne-a însoțit pe străzi lumina gălbuie a felinarelor.
Câțiva precupeți neobosiți de peste zi ne chemau spre standurile lor. Ne-am cumpărat un șah, cum se găsesc multe în zona Cusco-ului cu conchistadorii și incașii aliniați unii în fața celorlalți; și câte-un jerseu de alpaca, ”100% garantat”
Ca să vizitezi toate cele cinci mari atracții ale Văii Sacre ai nevoie de cel puțin o zi și jumătate. În prima seară ne-am întors în Cusco în jurul orei 21:00 și am cumpărat bilete pentru excursia spre Salinas și Moray de a doua zi. Toate tururile încep Salinas și Moray cu o scurtă oprire la Chinchero la meșterii artizanali. Am reascultat reprezentația, până și-aceeași glumă auzită în urmă cu o seară la cealaltă casă. În aglomerația care se creează dacă întrebi persoane diferite despre marfa aceluiași stand, primești cu siguranță două sau mai multe prețuri. Prețurile din urmă cu o seară erau considerabil mai mici decât cele din zori. Modelele sunt asemănătoare și nu știu câte dintre produsele lor sunt într-adevăr din lână de alpaca ori croșetate manual. Seamănă puțin cu o capcană pentru turiști.
MORAY
La puțină distanță de satul Maras, se găsesc impresionantele amfiteatre agricole – Moray. Seamănă cu niște boluri de dimensiuni mari săpate în pământ. Sunt formate din terase circulare cu sistem de irigare individual și microclimat propriu. Diferența de temperatură a celei mai adânci terase față de cea din vârf e de până la 15 grade Celsius.
Se bănuiește că incașii foloseau aceste amfiteatre ca pe un fel de laborator agricol studiind dezvoltarea plantelor la anumite condiții de climă. Cel mai mare amfiteatru din zonă are 12 trepte și o adâncime de 100 de metri.
SALINAS
Las Salinas del Maras, Salineras, ori simplu numite Salinas, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase locații de lângă Cusco.
Sarea a fost extrasă aici încă din timpuri pre incașe după aceiași metodă, folosită și astăzi. Apa subterană foarte sărată e condusă cu grijă pe parcelele de pământ, mai mici de patru metri pătrați și sub treizeci de centimetri de adânci. În urma evaporării apei, parcelele rămân acoperite cu sare. Cursul apei și cantitatea care ajunge în fiecare parcelă e atent controlată de lucrători.
Minele de sare nu pot fi înstrăinate sau vândute. Deținătorul parcelei de sare e obligatoriu să fie membru al comunității, iar dacă cineva nou venit își dorește să extragă sare va primi cea mai îndepărtată parcelă. Sute de parcele se întind în josul văii, fiind mereu câteva disponibile de a fi lucrate de doritori.
Dec 10 2017
Valea Sacră
Despre împrejurimile Cusco-ului se spune că reprezintă paradisul amatorilor de drumeții. Păduri tropicale, piscuri înalte, sate izolate, vechi cetăți incașe pline de legendă și mister se întind de-a lungul văii Urubamba.
Valea Urumabmba – al cărei nume vine de la râul Urbamba ce curge la poalele dealurilor sacre, e situată la aproximativ 15 kilometri nord de Cusco. Două dintre cele mai mari atracții ale sale sunt ruinele incașe Pisac și Ollantaytambo. Alături de ele, la fel de vizitate și nu mai puțin interesante, sunt parcelele de sare de la Salinas, exploatate încă din vremuri incașe, Moray cu amfiteatrele lui agricole și satul Chinchero, unde în vârf de deal se află o biserică albă, colonială, bogată în picturi ce îmbină straniu creștinismul și credința incașă.
Deși de obicei vizităm tot ce se poate pe cont propriu, Valea Sacră ni s-a părut complicat să o străbatem în lung și-n lat de unii singuri. Autobusele care mergeau în zonă erau nenumărate, dar multe dintre ruine sunt departe de ruta șoferilor sau de oraș. Am fi putut ajunge la ele luând taxiuri din fiecare localitate, depinzând prea mult de programul autobuzelor, de găsirea taxiurilor, negocierea prețurilor și altele în genul. Afară de asta, excursiile de o zi sau două în Urubamba Valley sunt foarte accesibile la preț. Pentru o excursie spre Pisac Ollantaytambo și Chinchero cu ghid și prânzul inclus, am plătit 35 de dolari. Și acesta nici măcar nu era cel mai mic preț. ”Dincolo era mai ieftin” :))
Am luat biletele la ora 6:30 dimineața pentru turul de la ora 8:30. Am plecat din Cusco pe la vreo 9:40 fiindcă, aflați în Peru, nu puteam circula decât după ”peruan time”.
PISAC
Deasupra orașului colonial Pisac se află ruinele unei cetăți incașe. Poziționat pe mai multe nivele a unei terase montane, rolul complexului Pisac rămâne necunoscut.
Terasele agricole, ruinele templelor din vârf, locuințele simple, alături de canalele de irigare, tunelul din stâncă și așezarea strategică fac părerile arheologilor și istoricilor să fie împărțite. Unii spun că Pisac era o așezare civilă sau un loc de vacanță a vreunui rege incaș, iar alții o consideră o fortăreață militară. Însă dacă ar fi fost un oraș sau așezare recreativă, de ce lipsește locuința regală a conducătorului? Iar dacă ar fi fost fortăreață, de ce incași ar fi ar fi săpat terasele agricole și de ce s-ar fi întins cu construcțiile în josul văii, slăbind protecția oferită de terenul abrupt și dificil? Lipsa mențiunilor spaniole despre Pisac îi adâncesc misterul.
Pe lângă construcțiile diverse a căror urmă se vede în susul dealului și a teraselor semicirculare foarte bine conservate, Pisac adăpostește cel mai mare cimitir incaș din Peru. În dealul de lângă ruine se observă numeroase găuri săpate adânc. Mai mult de 3500 de morminte, marea majoritate goale acum.
Incașii credeau că omul se poate bucura de averile agonisite pe pământ și-n lumea cealaltă așa că nenumărate podoabe și bogății erau așezate alături de trupurile neînsuflețite. După ce spaniolii au aflat acest detaliu nu s-au dat înapoi de la prădarea cavourilor. Cu timpul au început să fie furate și corpurile fiindcă aveau o particularitate aparte. Erau mumificate în poziția fetusului. Metoda incașă de pregătire a morților, unică, prevedea ca cei rămași să-i pregătească pe cei plecați pentru nașterea într-o viață viitoare.
Turul a oprit apoi pentru zece minute la piața din Pisac, care e cea mai mare piață artizanală din regiune. Nici alergând nu reușeam să o străbatem în cele zece minute alocate, darămite în cercetare. De la Pisac am pornit spre Urubamba unde am servit prânzul. Din câte am priceput, erau două tipuri de bufete oferite turiștilor în funcție de prețul plătit.
OLLANTAYTAMBO
Dominat de două ruine masive, orașul cunoscut de localnici și vizitatori ca Ollanta, e un oraș tipic incaș, cu străzi înguste, canale pietruite de apă ce-l traversează, cu case rămase din perioada incașă și ziduri terasate ce urcă până în vârful dealului unde se găsește un fost centru ceremonial. Situat la mărginimea junglei e locul de unde pornește renumita rută incașă spre Machu Picchu. Nenumărate autobuse și microbuze îl traversează zilnic, fiind o locație extrem de aglomerată.
Ollantaytambo e locul unde conchistadorii au pierdut una dintre marile bătălii cu incașii. În 1536 Hernando Pizarro, fretele mai tânăr a lui Francisco Pizarro, n-a reușit să cucerească zidurile fortăreței în încercare de a-l captura pe Manco Inca, fiind obligat să se retragă împreună cu cei câțiva supraviețuitori rămași. Dar victoria incașilor a fost de scurtă durată. Comandantul spaniol s-a întors în Ollanta cu o armată de patru ori mai mare forțându-l pe Manco Inca să fugă în junglă spre Vilcabamba. Templul și centrul spiritual din vârf aflat în construcție la data cuceririi spaniole, n-au fost vreodată terminate.
Zidurile surpate ce se observă pe dealul din fața ruinelor principale se numesc Pinkulluna, și se poate ajunge la ele pornind din oraș într-o urcare de vreo două ore.
Nenumărate legende înconjoară Ollantaytambo, atât de multe și de variate încât sunt greu de ținut minte. Cu cât ai imaginația mai bogată, cu atât te poți bucura de ele mai tare. Cu sau fără ele, Ollantaytambo e impresionant.
În apropiere de Ollantaytambo, în drumul spre Chinchero am văzut cunoscutele capsule hotel, în care dormi pe marginea stâncii, suspendat într-o cameră de sticlă. – Skylodge Peru.
CHINCHERO
Chinchero – e locul unde am oprit spre seară, la apus de soare. Am vizitat o familie de meșteșugari unde am fost serviți cu ceai cald, binevenit pe răcoarea ce se lăsase. Ne-am bucurat de o reprezentație amuzantă a fetelor casei care ne-au arătat cum țes lâna de alpaca și cum o vopsesc natural.
Am urcat treptele spre biserica din vârf din curtea căreia se vedea frumos lumina roșie a asfințitului căzând peste sat.
Interiorul bisericii e pestriț, cu pereții pictați în culori vii, două altare de lemn sculptat urcând până-n tavan, și tablouri imense conturate în culori sumbre, creștinești. Pozele sunt interzise în interior, pentru conservarea picturilor.
La coborâre ne-a însoțit pe străzi lumina gălbuie a felinarelor.
Câțiva precupeți neobosiți de peste zi ne chemau spre standurile lor. Ne-am cumpărat un șah, cum se găsesc multe în zona Cusco-ului cu conchistadorii și incașii aliniați unii în fața celorlalți; și câte-un jerseu de alpaca, ”100% garantat”
Ca să vizitezi toate cele cinci mari atracții ale Văii Sacre ai nevoie de cel puțin o zi și jumătate. În prima seară ne-am întors în Cusco în jurul orei 21:00 și am cumpărat bilete pentru excursia spre Salinas și Moray de a doua zi. Toate tururile încep Salinas și Moray cu o scurtă oprire la Chinchero la meșterii artizanali. Am reascultat reprezentația, până și-aceeași glumă auzită în urmă cu o seară la cealaltă casă. În aglomerația care se creează dacă întrebi persoane diferite despre marfa aceluiași stand, primești cu siguranță două sau mai multe prețuri. Prețurile din urmă cu o seară erau considerabil mai mici decât cele din zori. Modelele sunt asemănătoare și nu știu câte dintre produsele lor sunt într-adevăr din lână de alpaca ori croșetate manual. Seamănă puțin cu o capcană pentru turiști.
MORAY
La puțină distanță de satul Maras, se găsesc impresionantele amfiteatre agricole – Moray. Seamănă cu niște boluri de dimensiuni mari săpate în pământ. Sunt formate din terase circulare cu sistem de irigare individual și microclimat propriu. Diferența de temperatură a celei mai adânci terase față de cea din vârf e de până la 15 grade Celsius.
Se bănuiește că incașii foloseau aceste amfiteatre ca pe un fel de laborator agricol studiind dezvoltarea plantelor la anumite condiții de climă. Cel mai mare amfiteatru din zonă are 12 trepte și o adâncime de 100 de metri.
SALINAS
Las Salinas del Maras, Salineras, ori simplu numite Salinas, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase locații de lângă Cusco.
Sarea a fost extrasă aici încă din timpuri pre incașe după aceiași metodă, folosită și astăzi. Apa subterană foarte sărată e condusă cu grijă pe parcelele de pământ, mai mici de patru metri pătrați și sub treizeci de centimetri de adânci. În urma evaporării apei, parcelele rămân acoperite cu sare. Cursul apei și cantitatea care ajunge în fiecare parcelă e atent controlată de lucrători.
Minele de sare nu pot fi înstrăinate sau vândute. Deținătorul parcelei de sare e obligatoriu să fie membru al comunității, iar dacă cineva nou venit își dorește să extragă sare va primi cea mai îndepărtată parcelă. Sute de parcele se întind în josul văii, fiind mereu câteva disponibile de a fi lucrate de doritori.
A.I.
Din seria Peru vezi și:
By Liviu • Travel • 0 • Tags: Chinchero, Cusco, Moray, Ollantaytambo, peru, Pisac, sacred valley, Salinas, Urubamba, valea sacra